Articole despre politicienii romani si profilurile lor

Ord. dupa

Bună ziua! Mulți ani înainte politoscop. ro! Am rugămintea să abo...

1 comentarii

La nivel național, persoanele mature singure reprezintă cel mai furi...

Omul de la partid își planifică și el, în sfârșit, o sâmbătă...

Când polițiștii sunt primii care încalcă legea, nu cred că trebu...

3 comentarii

Care credeți că este concentrația de hoți din fiecare partid, de c...

10 comentarii

O altă ipocrizie populistă, la care văd acum o întrecere între US...

12 comentarii

Logică de alegător... I-am îndemnat mereu pe tineri să se implice...

7 comentarii

Boema Boema, asa cum a aparut si cum a fost definita ea prin anii...

1 comentarii

Mai încet cu ipocrizia, vă rog... :( Văd multe comentarii cum că d...

7 comentarii

Dacă aș fi politician, nu aș răsplăti atât de generos norocul î...

Jobul meu de zeci de ani este să mă întâlnesc zilnic cu oameni cu ...

25 comentarii

Dialog cu un candidat de top: - Si ce salariu vrei? - Pai, minim 2...

O analiză sociologică agregată a structurii Parlamentului actual (l...

Am analizat in detaliu CV-urile tuturor politicienilor din Parlament, ...

USR Vaslui isi tot fac reclama cu un pusti de 26 de ani de la tara, te...

20 comentarii

Nu stiu numarul exact al idiotilor din USR, dar stiu sigur ca nu-s put...

1 comentarii

Presate de curentul schimbarii din societate, partide traditionale ca ...

Varstele si sexele senatorilor din Parlamentul Romaniei, legislatura 2...

Statistici legate de valoarea simbolica pe piata muncii (nepolitice) ...

Statistici legate de nivelul profesional (nepolitic) al senatorilor d...

Nivelul general al educatiei senatorilor din Parlamentul Romaniei,...

Valoarea simbolica de piata muncii (nepolitice) a senatorilor din Parl...

Doctoratele senatorilor din Parlamentul Romaniei, legislatura 2016-202...

Nivelul profesional general (nepolitic) al senatorilor din Parlamentul...

Statistici legate de nivelul de cunoastere a limbilor straine de catre...

Statistici legate de educatia senatorilor din Parlamentul Romaniei, le...

Emotiile si prioritatile romanilor si comportamentul lor de cumparare,...

Există ceva greu de definit la candidatul independent susținut de fl...

Sibilinică și poetică, doamna Gabriela Firea descinde în campania ...

Traian Băsescu intră în cursa pentru Primăria Capitalei în stilul...

Inițiez, prin bunăvoința domnului George Butunoiu, seria articolelo...

Doctoratele deputatilor din Parlamentul Romaniei, legislatura 2016-202...

Statistici legate de valoarea simbolica pe piata muncii (nepolitice) ...

Valoarea simbolica de piata muncii (nepolitice) a deputatilor din Parl...

2 comentarii

Varstele si sexele deputatilor din Parlamentul Romaniei, legislatura 2...

Statistici legate de nivelul profesional (nepolitic) al deputatilor d...

Nivelul profesional general (nepolitic) al deputatilor din Parlamentul...

Statistici legate de nivelul de cunoastere a limbilor straine de catre...

Statistici legate de educatia deputatilor din Parlamentul Romaniei, le...

Nivelul general al educatiei deputatilor ... din Parlamentul Rom...

Afiseaza
comentarii

Jobul meu de zeci de ani este să mă întâlnesc zilnic cu oameni cu lefuri mari, foarte mari și enorme, care consideră că acestea ar trebui să fie și mai mari și imi aduc argumente solide în această privință.

Sigur, toti au ajuns acolo prin multă muncă, prin meritul lor și, mai ales, prin rezultate! Da, ei au adus noi clienți, de a crescut cifra de afaceri a companiei cu mult peste așteptări anul trecut, ei au renegociat niște contracte, de a făcut firma economie de câteva milioane dintr-un foc. E în firea lucrurilor, așadar, ca ei să câștige de zece ori cât alții care nu au adus atâția clienți sau care nu au renegociat vreun contract în viața lor. Să câștige de douăzeci de ori mai mult, sau chiar de o sută, de ce nu? Așa e cinstit, asta înseamnă justiție socială, meritocrație: fiecare să câștige după rezultatele pe care le are!

Da, așa e logic. Dar doamna care stă de 30 de ani la magazie, visând minut cu minut la ziua pensionării, nu a adus niciun client. Nici unul singur, măcar, în 30 de ani de muncă! Și nu i-ați dat niciun contract să-l renegocieze. Și chiar dacă i-ați fi dat, ce ar fi reușit să obțină ea? Nimic, evident! Ar fi râs furnizorii de ea, ar fi luat-o la mișto și ea s-a fi întors plângând, spunand ca nu a reușit să obțină nimic. Dar ea lucrează acolo, zi de zi, de 30 de ani. Iarna stă cu trei pufoaice pe ea, că e ger de crapă pietrele, iar vara se apropie de aspersorul care vă udă florile, sa picure niște apă pe ea, ca să se răcorească puțin. După care se întoarce repede în magazia cu foc, că se întârzie livrarea și ar putea să fie dată afara, da, chiar acum, când mai are câțiva ani pâna la pensie. Nu-și permite asta, pentru că are acasă un bărbat alcoolic și bolnav de cancer de plămâni, de la atâta fumat. Și nici băiatul lor nu mai poate trece pe la ei acuma, să mai aibă cu cine vorbi, că l-au inchis de câteva luni și cine știe cât va mai sta acolo.

Doamna de la magazie nu a crescut cu nimic cifra de afaceri a companiei, desigur! Și nici nu o va crește, nici cu o infinitezimalitate, chiar dacă s-ar muta cu totul în magazie și ar lucra și ziua și noaptea. Iar dacă și-ar da chiar ea demisia, cifra de afaceri a companiei nu ar scadea deloc, dar absolut deloc! Deci ea nu are nicio contribuție la succesul firmei, nu are rezultate după care să-i calculezi bonusurile. Îi dai ceva în plus, desigur, o dată pe an, sau chiar de două ori, dar asta nu pentru că ești obligat, ci pentru că ești băiat fin și generos și pentru că firma își administrează eficient bugetul de PR și de CSR. Și, din cum știm amandoi că merg lucrurile, nici fiul ei nu va avea rezultate cuantificabile și bonusabile, și nici nepotul ei. Care nepoțel, iată, nici nu prea mai trece pe la școală de când taică-su e la închisoare. Dar fiul tă va merge la școlile cele mai bune, va fi silitor și responsabil, va învăța bine, va face și master în străinătate și va avea salariul tău cu mulți ani înainte ca tu să fi ajuns la el. Și fiul său la fel, adică nepoțelul tău, pe care îl iubești deja, deși încă nu s-a născut…

Dar vă repetați, domnule Butunoiu, ați mai scris despre asta, și știți că niciunul dintre noi, cei cu salarii foarte mari și foarte enorme nu vă dăm dreptate. Da, poate că pare nedrept, dar noi am muncit mult până să ajungem aici și e normal să fim răsplătiți pe măsura rezultatelor și a contribuției la succesul businessului.

Da, am scris mult despre cum e plătit însutit norocul în viață, recompensat și bonusat până la a treia generație, despre cultul performanței și idolatria autodepășirii, despre recompensa exclusiv în funcție de rezultate. Despre meritocrație – pentru că așa îi spuneți, ca să puteți dormi liniștiți. A auzit cineva pronunțat vreodată cuvântul „noroc” în marile companii în care lucrați? Nu, niciodată, never-ever, e interzis, e tabu! Ia vreodată un bonus sau e pus pe panoul cu angajatul lunii unul care muncește mai mult decât toți ceilalți, dar nu are rezultatele lor? Și nici nu le-ar avea chiar dacă ar putea munci de două ori pe atât? Pentru că nu îl duce mintea la fel de mult, poate pentru că nu s-a născut atât de îndemânatic. Dar el totuși muncește mai mult decât oricare altul. Nu, el nu are REZULTATE, deci el și toată familia lui trebuie să-și știe locul și să fie mulțumiți și recunoscători că i-ați dat ceva de lucru. În fond, nenorocul în viață nu e problema companiilor, a angajatorilor, ci a statului. Da, așa este, dar și pe stat il enervează cetățeanca de la magazie, pentru că blucolarul nu se poartă frumos, și nici rațional…

Doamna de la magazie ar trebui să-ți fie recunoscătoare, ar putea să nu mai aibă deloc un job, și la vârsta ei chiar nu ar mai angaja-o nimeni. Nici macar salariul acela, o zecime de câtime din ce primești tu în cont nu l-ar mai găsi.

Dar doamna de la magazie nu îți este recunoscătoare, ci te urăște, te urăște orice-ai face tu și oricât de des te-ai duce pâna la magazie ca să-i vorbești personal, să-i explici cum e cu productivitatea în companie și cu bonusul după performanță. Și chiar dacă ați bea acolo o cafea împreună, pe băncuța de metal, la fel de mult te-ar urî. Și doamna de la magazie votează cu PSD și cu AUR ca să se răzbune pe tine, chiar dacă știe și ea că îi va fi și mai rău. Dar o face cu sete, doar pentru că te detestă și știe că tu ai vrea să voteze cu altcineva.

Crezi că dacă îi vei spune, iata, doamnă de la magazie, haideți să fim raționali, dacă ne facem fiecare treaba și datoria, ne va fi la toți mai bine, vom avea cu toții rezultate mai bune, vom putea să mărim toate salariile, unele chiar cu procente la care nici nu puteți spera acum. Deci, dacă îi vei spune asta, doamna de la magazie va întelege și veți merge amândoi în aceeași direcție? Poate că doamna de la magazie va înțelege, dar nu va vrea să meargă în aceeași direcție cu tine! Never-ever! Își va dori să faci și tu cancer la plămâni, să te vadă cu ochii ei măcar o dată cum scuipi sânge, își dorește din tot sufletul ca fiica ta de zece ani să fie violată și apoi torturată și ca toată firma voastră să se năruie chiar când sunteți cu toții înăuntru. Da, doamna de la magazie la asta se gândește când o vezi că e tăcută și strânge din dinți. Ea nu a învățat să zâmbească corporate, nu are maniere ca noi, într-adevăr, nu e de-a noastră…

USR-iștii și USR-istele au bătut toate coclaurile ca să le explice oamenilor săraci avantajele meritocrației și cum se vor schimba lucrurile când aceasta va pogorî peste Romania, providing that ei vor câștiga alegerile. PNL-ul le transmite prin site-ul său de pe Internet că impozitarea cu o cotă unică înseamnă justiție socială și impulsionarea inițiativei, a dorinței de autodepășire. Că efortul, pur și simplu, și munca până cazi lat sunt răsplătite doar în comunism și în Suedia, însă productivitatea vine doar din plata în funcție de rezultate. Da, așa este, logica așa arată, fără echivoc. Dar cum dracului se face că de fiecare dată toate calculele sunt întoarse cu susul în jos la alegeri?


  • lita :

    Doamna de la magazie are un rol important în firmă, la fel de important ca al oricărui alt angajat dacă pentru funcționarea magaziei este nevoie de un post, iar pentru funcționarea firmei este nevoie de o magazie !

    • George Butunoiu :

      Sigur! Explică-i și ei asta… 🙂 🙂 🙂

    • Cristian B :

      Tocmai asta spune George, Duamna nu pricepe. Ea ii uraste pe manageri cand ii vede la costume frumoase si se dau jos din limuzine. Si asta nu se va schimba niciodata.

      • George Butunoiu :

        Ba, doamna de la magazia aceasta pricepe, dar setea de răzbunare e atât de mare, încât alege să le fie rău la amândoi…

  • Rodica :

    Aveti dreptate. Poate exista exceptii, dar dupa 20 de ani de antreprenoriat, confirm fenomenul femeii de la magazie. As mai adauga si ca, nu am intalnit acest fenomen in alte tari din Europa. Mi-as dori, daca puteti, sa detaliati fenomenul femeii de la magazie. Mi-e teama ca nu reusesc sa il inteleg pe deplin.

    • George Butunoiu :

      Diferența enormă între veniturile mici și cele mari în România. E o problemă pur politică, doar acolo se poate rezolva, și doar atunci doamna de la magazie nu îi va mai urî atât de mult pe cei cu noroc în viață. Și o pledoarie ca munca brută, fizică, făcută cu mare efort, să fie răsplătită și pentru buna-credință, nu doar după rezultate.

      • Irina B. :

        Cred ca e si “ abordarea” romaneasca venita din anii de socialism cu “ mai bine sa moara si capra vecinului”…. diferente mari de salarii sunt si in Franta si in UK si in Italia…. si e drept ca se vad in alegerile electorale!

      • John :

        Nivelul salariului de jos e problema. Atunci cand acesta va creste percepția se va schimba. Chiar daca diferențele vor continua sa existe. Asta au facut tarile din Vest.

        • George Butunoiu :

          Da, diferența prea mare dintre salariile/ veniturile mici și cele mari.

  • x :

    Alegerile astea nu am votat dezamagit ca nu am avut cu cine si din cauza covid. La urmatoarele alegeri abia astept sa votez AUR. Sigur au astia acolo niste chestii ingrozitoare pentru o societate civilizata dar eu nu pentru asta votez. Votez cu ura intr adevar sa ii faca praf pe ceilalti.Pur si simplu din razbunare. Nu stiu de ce dar am impresia ca la alegerile urmatoare cel mai probabil anticipate procentul lor se va dubla. La mine in familie sunt 5 persoane care n au votat acum dar data viitoare vor fi 5 voturi pentru AUR. Razbunare pentru nesimtirea vietii. Razbunare pentru toate gogoasele despre cum nu se pot mari pensiile si alocatiile, depre cum romanul nu e productiv si e lenes cand toate datele eurostat arata inversul. Rabunare pentru nesimtirea patronilor care nu pot mari salariile. Da…sa moara si capra vecinului . Cand saracii nu mai au ce manca se vor indrepta spre bogati…Nu o zic eu altii mai destepti au constatat asta pe pielea lor.

    • George Butunoiu :

      Evident, așa e de când lumea.

    • Mac :

      Nu cred ca AUR va avea mult mai multe voturi. Intr adevar proiectia actuală asa ar arăta, între timp personajele se vor eroda, ideea sa moara c. vecinului merge cand stam in aceeași banca, nu cand unul e in Parlament si unul la magazie.

  • Florin :

    Doua documentare DW foarte actuale:
    1. Inequality – how wealth becomes power (are 3 parti)
    https://www.youtube.com/watch?v=AFIxi7BiScI
    2. Germany: The discreet lives of the super rich
    https://www.youtube.com/watch?v=NXaVLXSZdEw

    WATCH AND LEARN !

  • Gabriel Paun :

    Salariul minim trebuie dus la 3000 de lei. Sub aceasta suma nu se poate trai fara sa acumulezi datorii luna de luna

  • Mihai :

    Partea frumoasa este ca răzbunarea doamnei de la magazie o afectează tot pe ea. Se poate constata ca oamenii inteligenți și bogați au sporit constant averea pe când votând prost au suferit tot ce săraci ca doamna de la magazie plina de frustrări. Asa ca succes mamaie la votat, când nu o sa mai fac profit in Ro eu am lumea deschisa tu doar poarta magazie. Indiferent unde te vei muta vei rămâne unde ești fiindcă problema nu este la ceilalți asa cum te învață Marx (un tembel) ci problema este la tine. Atât te duce capul deci învață sa faci rai din ce ai ca sa fii fericita.

    • George Butunoiu :

      Da, îi trimit pe e-mail doamnei de la magazie comentariu tău și te anunț dacă și-a schimbat atitudinea în urma analizării lui.

    • Florin :

      Diferenta intre liderii adevarati si papagali e ca liderii inteleg de ce multimea il place pe Marx, si apoi fac astfel incat multimea sa creada ca si liderul il place pe Marx si ca binele pe care li-l face liderul e de esenta marxista. Papagalii repeta fanatic prostii cu meritocratia, liberul arbitru, egalitate de sanse si alte tampenii care functioneaza doar in bula lor, nu in toata lumea reala. Iar doamna de la magazie e mai desteapta decat ei (ca a lovit-o suficient viata ca sa stie sa se fereasca si de mustele care zboara) si stie ca nepotul ei, care nu merge la scoala de fite si la after school si nu ia meditatii la engleza, nu are nicio sansa in fata copiilor de sefi. Si atunci…ea, viata de sclav; copilul ei, la fel; si nepotul, tot asa ? Da-o dracului de lume…hai sa o aruncam in aer, macar sa ne fie rau la toti. Iar papagalii se plang de “deplorable ones” si de “aia fara dinti”… si vor o tara “ca afara”, afara insemnand HQul de la Paris, Galleria Vittorio Emanuele de la Milano si plaja din Maldive…toate departe, nu-i asa, de “taranii” care au votat AUR (doar ca sa-i vada pe “the special ones” cum se agita in bula lor ca li se f… feng shuiul de Osho).

      • George Butunoiu :

        Da, evident că așa este. Să le propui celor de la USR să te ia consultant, le-ar prinde tare bine.

  • Cristian B :

    Bun articolul George! Las aici o intamplare care iti sustine teoria. Eram student parlit, stateam la camin, eram anul 4 la Finante la ASE si dupa mai multe interviuri am fost selectat sa lucrez la BRD GSG, intr-un program foarte misto pe atunci. Aveam 150 de eur salariul, de-abia imi ajungeau de chirie, ulterior cand am plecat de la camin, aveam doi pantaloni mai vechi si 2 sacouri si cravate de la tata, camasi din IDM. Ma prezentam insa la banca cu entuziasm in fiecare dimineata, lumea cifrelor si a proceselor bancare era fascinanta. Lucram la Sucursala din Victoriei, atunci in back office si trebuia sa merg la costum in fiecare zi, chiar daca saracul costum nu prea se potrivea cu pantofii si cureaua. Intr-o dimineata ies de la metrou si in fata Guvernului era un miting. Din acea multime adunata a inceput unul sa tipe dupa mine ca din cauza mea, astora la costum, este tara asta distrusa si efectiv s-a luat cu inca vreo doi dupa mine, probabil sa ma ia la bataie 😂. Am fugit in banca si am scapat de ei, insa am inteles mai tarziu ca acesti oameni ii urasc pe cei cu facultati, cu joburi bune si cu bani pe masura. Chiar daca si eu eram un parlit atunci, ei ma vedeau ca pe dusmanul de clasa. Se pare ca nimic nu s-a schimbat in ultimii 20 de ani.

  • Un ardelean :

    USR nu a batut nici un coclaur ca sa explice celor multi – din Romania reala – cum sta treaba cu meritocratia. Si nici nu cred ca vor face acest lucru pentru ca Romania reala nu intra neaparat in “target-ul”lor politic, de aceea, ca paranteza, nu cred ca vor reusi vreodata sa castige alegerile. Ei vor ramane reprezentantul celor cu salarii mari spre foarte mari.

  • Bogdan Constantinopol :

    Doamna de la magazie există peste tot în lume, nu se poate particulariza pe România.

  • Cosmin :

    Acum inteleg de ce nemtii nu mai au nici o femeie la magazie si totul e robotizat. Nu dau aici numele firmei ca sa nu fac reclama.
    Ce nu inteleg este de ce romanii din Germania au votat cu AUR. Sa se razbune pe cine? Pe conationalii lor? Cred ca asta este venita din educatie. Mai are alt popor vorba aceea cu capra vecinului ?
    In rest …. numai de bine , si fie painea cat de rea …tot mai buna e in Germania!😏

    • Florin :

      De-asta Alternative fur Deutschland a luat in Bundestag 12 % in 2017, iar in 2013 a luat in Saxonia-Anhalt vreo 25%…pt ca nu exista doamna de la magazie 🙂 Banuiesc ca suporterii lui Lutz Bachmann sunt doctoranzii de la Heidelberg 🙂

  • Liviu :

    Din pacate am ajuns aici, din pacate este foarte adevarat ce spuneti. Desi nu sunt de acord cu ura oamenilor cred ca o inteleg. Totusi daca dam vina pe politicieni si atat nu cred rezolvam nimic. Politicienii nu sunt altceva decat imaginea societatii. O societate in degringolada, o societate care nu se ragaseste si recurge la ura. Cred ca urmatorii 10 ani vor fi foarte importanti pentru viitorul acestei tari. Ura insa nu a ajutat niciodata la nimic bun. E clar ca PNL si USR nu au ajuns la acest electorat, nu imi e clar daca nu vor sau nu sunt capabili, nici nu stiu care varianta e mai buna. PSD-ul are inca acest electorat desi ii mint si ii fura de 30 ani. AUR nu va rezolva nimic, ei sunt doar o refulare , ei nu pot sa construiasca, ei vad doar ura, nici pe ei nu se pot ajuta. Aici ar trebui sa apara un partid nou daca nimeni nu vrea electoratul asta, USR ar avea mai multe sanse sa se indrepte spre ei dar se pare ca nu vad bine acest aspect. Una peste alta pentru a face un program care sa rezolve problemele astea e nevoie de mult efort si cooperare, e nevoie sa nu mai fim asa plini de noi si sa ascultam parerile tuturor, sa incercam sa le intelegem inainte sa le judecam. Practic aici ai nevoie de multa psihologie si sociologie, de studii prin care sa intelegem unde suntem si simulari pentru a observa unde putem sa ajungem. Din pacate nu prea se face asta. Personal cred ca socialismul nu este potrivit pentru oameni, in timp va duce la lipsa dorintei de a avea joburi de creativitate pentru venituri nu foarte mari. Nu vad de ce sa ai presiunea de a face ceva nou intr-un timp scurt daca ai de ales sa faci ceva repetitiv pentru un venit putin mai mic. Mai trebuie sa luam in calcul automatizarile pentru joburile repetitive, asta este parte din viitor si trebuie analizat cum va impacta societatea. Poate ca e mai ieftin sa faci asta, sa asiguri un trai usor pentru toata lumea. Lume e foarte complicata, evoluam mult mai repede decat putem sa integem si asta genereaza niste probleme foarte mari in societeti. In final cred ca cheia este un sistem in care sa ai o baza de venituri suficienta pentru un trai confortabil de la care sa pleci cu diferentierea, pentru a evolua trebuie sa oferi ceva in schimb oamenilor altfel omul prefera sa stea pe o plaja, sa se bucure de soare daca are ce sa manance, practic viata ar fi un concediu dar daca toata lumea e in concediu cine sa iti dea de mancare?! Hmmm… poate robotii?! :)))

  • CriCri :

    Si votul doamnei si articolul mi se pare ca pornesc de la premisa ca AUR ar vrea sa schimbe sistemul, pe baza unor principii cu care “costumatii” nu ar fi de acord. Cel mai probabil, majoritatea celor din AUR vor doar sa isi gaseasca o portita prin care sa poata profita si ei de sistem. Au gasit-o, vor trancani mult si aiurea pe la televizor, dar in rest, de facut vor face la fel ca toata lumea sau vor rataci bezmetici pe coclauri. Vezi exemplul PP-DD.
    In plus, incepand cu acest mandat intra si ei in categoria celor la costume. In 4 ani, alegatorii lor care voteaza din ura fata de costume ii vor uri si pe ei si se vor orienta, cel mai probabil, catre alt partid.
    Acest vot din ura nu ii va aduce pe costumati mai jos, la nivelul doamnei, nici mai sus decat sunt acum. Acest vot nu va aduce schimbari decat in viata celor care au devenit parlamentari.

  • Leave a Reply to Liviu Cancel reply