Sibilinică și poetică, doamna Gabriela Firea descinde în campania electorală pentru Primăria Bucureștiului cu un slogan-acrostih, mesaj încrustat în roșu și negru pe un fundal roz-vintage pudrat. Nu știm dacă alegerea cromatică e o aluzie literară la romanul lui Stendhal sau doar sugestia (nu foarte inspirată) a unui membru din echipa de comunicare electorală, dar privirea noastră este lezată de agresivitatea acestui cuplu de culori. Roșul violent (care evocă mai mult brutalitatea și mai puțin vitalitatea) în contrast cu negrul macabru provoacă brusc o stare de agitație și nervozitate în privitorul alegător.
Dar să analizăm puțin imaginea de mai sus. Înduioșător, nu-i așa?
Nu vă cuprinde brusc, doar privind acest slogan, o dorință nestăvilită de a fi mai buni, mai puri și mai integri?
Rozul acela diafan nu vă determină să vă gândiți la proiecte grandioase, cum ar fi montatul de aparate ortodontice puilor de pisici comunitare?
Să ne înclinăm în fața evidenței. Doamna Gabriela Firea își construiește mesajul electoral strict pe pathos.
Avem cinci substantive abstracte (printre care și câteva valori morale fundamentale – Iubirea și Adevărul). Numele doamnei Firea pare a fi predestinat. Cuprinde, otova, iubire, adevăr, eficiență, realitate și forță. Un mix “exploziv” care și-a propus să spulbere candidaturile celor 3 muschetari adversari.
Sloganul are rol dublu: sintetizează, la prima vedere, o colocație banală – firea oamenilor și propune, în același timp, o metaforă cu pretenții istețe – omul Firea/ Primarul Firea care aparține oamenilor/ care este de partea oamenilor.
Nu putem să nu ne întrebăm dacă această înșiruire de cuvinte pompoase, golite de conținut, are un impact electoral real cât de mic asupra unui electoral tăbăcit, plictisit și chiar abrutizat pe alocuri.
Mai crede cineva, în România anului 2020, în efuziuni clișeistice promovate de un om politic (indiferent de ideologia sa, de Stânga, Centru sau Dreapta) – iubire, adevăr – sau în cuvinte decupate parcă dintr-un pliant de recrutare corporate – eficiență, realitate?
Dar să ne întoarcem la substantivul oameni. Am remarcat un aspect în discursul politic, în special în cel de tip populist: o predilecție a politicienilor pentru arhigenul oameni. O astfel de strategie discursivă nu este deloc întâmplătoare; în tot ce ține de economia discursului, acest cuvânt este folosit, de regulă, strict în scop persuasiv. Nu îi cunoaștem pe acești oameni, însă oamenii „contează”, oamenii sunt „importanți” pentru angrenajul politic și, în virtutea acestor realități, politicienii nu vor ezita să facă abuz de acest termen – un instrument eficient în promovarea ambiguității persuasive.
Firea oamenilor și supa comunitară 🙂
Avem, mai jos, un excelent exemplu de apel la pathos. Am putea numi această strategie persuasivă, păstrând proporțiile, “retorică solidar-gastronomică”:
“Nimeni nu ramane fara hrana! Există oameni care încă au de suferit de pe urma pandemiei, pe fondul crizei economice care pare că se adâncește, și care au nevoie de sprijinul nostru, al tuturor. În perioada de urgență am distribuit aproximativ 150.000 de porții de hrană caldă grupurilor vulnerabile. În această perioadă dificilă, îmi doresc ca orice bucureștean aflat temporar la nevoie să poată primi din partea comunității o minimă susținere, o masă caldă. De aceea, anunț noul proiect pe care l-am deschis la centrul Viilor: “Supa comunitară-toată lumea la masă. #PentruOameni #Solidaritate #NimeniNuEsteAbandonat”
(Gabriela Firea, sursă Facebook)
Din nou substantivul arhigen oameni, din nou apelul la pathos (sensibilizarea electoratului prin evocarea unor sentimente de apartenență/ utilizarea unor cuvinte cu încărcătură afectivă – familie, a iubi (verb care glisează de la indicativul prezent iubesc până la imperativul (sfătos) iubește! Bucureștiul, desigur:
“Patru ani, un singur crez: OAMENII!
Sunt bucureșteancă de 30 de ani și îmi iubesc orașul ca pe propria familie.
Fă și tu la fel: iubește Bucureștiul!
#OameniiPePrimulLoc #IubescBucurestiul”
(Gabriela Firea, sursă Facebook)
Căzut din căruța veșnicei reîntoarceri, cuvântul oameni este laitmotivul doamnei Gabriela Firea, așa cum pentru domnul Tăriceanu laitmotivul este cuvântul lucruri. Alte două colocații într-o perfectă opoziție, aproape eminesciană, aproape Împărat și Proletar (interesele de grup și interesul oamenilor) alcătuiesc o antiteză care adapă generos “boul” (recte mesajul electoral) muncit din greu la jugul pathosului:
“Va prezint in minutele urmatoare informatii concrete despre cum blocheaza in continuare Ministerul Sanatatii prin Directia de Sanatate Publica viata si sanatatea oamenilor. Noi marturii despre institutii guvernamentale care pun mai presus interesele de grup si nu interesul oamenilor.”
Din perspectiva Analizei Tranzacționale, doamna Firea comunică, preponderent, din starea de Părinte Binevoitor – ajută, incurajează, felicită, apreciază, iși asuma sarcini in locul cuiva pe care îl supraprotejează (vezi mai multe despre Analiza Tranzacțională aici). Comunicarea din această stare este specifică, în general, politicii de Stânga. Însă, ocazional, poate fi întâlnită și la politica de Dreapta. Poate vom vorbi și despre asta, mai pe îndelete, într-un articol separat.
La finalul acestui scurt articol, am putea concluziona că stă în firea oamenilor (suferinzi de clișeism cronic) să își scoată din fire(a) alegătorii…
Ioana C.
Nota bene: autorul acestui articol nu emite o opinie politică, ci doar analizează limbajul politic/ mesajul electoral/ sloganul dintr-un punct de vedere neutru, strict sub imboldul plăcerii de a diseca – lingvistic să-i spunem – o tipologie de discurs. In cazul de față, discursul politic/ electoral.
