Articole despre politicienii romani si profilurile lor

Ord. dupa

Bună ziua! Mulți ani înainte politoscop. ro! Am rugămintea să abo...

1 comentarii

La nivel național, persoanele mature singure reprezintă cel mai furi...

Omul de la partid își planifică și el, în sfârșit, o sâmbătă...

Când polițiștii sunt primii care încalcă legea, nu cred că trebu...

3 comentarii

Care credeți că este concentrația de hoți din fiecare partid, de c...

10 comentarii

O altă ipocrizie populistă, la care văd acum o întrecere între US...

12 comentarii

Logică de alegător... I-am îndemnat mereu pe tineri să se implice...

7 comentarii

Boema Boema, asa cum a aparut si cum a fost definita ea prin anii...

Mai încet cu ipocrizia, vă rog... :( Văd multe comentarii cum că d...

7 comentarii

Dacă aș fi politician, nu aș răsplăti atât de generos norocul î...

Jobul meu de zeci de ani este să mă întâlnesc zilnic cu oameni cu ...

25 comentarii

Dialog cu un candidat de top: - Si ce salariu vrei? - Pai, minim 2...

O analiză sociologică agregată a structurii Parlamentului actual (l...

Am analizat in detaliu CV-urile tuturor politicienilor din Parlament, ...

USR Vaslui isi tot fac reclama cu un pusti de 26 de ani de la tara, te...

20 comentarii

Nu stiu numarul exact al idiotilor din USR, dar stiu sigur ca nu-s put...

1 comentarii

Presate de curentul schimbarii din societate, partide traditionale ca ...

Varstele si sexele senatorilor din Parlamentul Romaniei, legislatura 2...

Statistici legate de valoarea simbolica pe piata muncii (nepolitice) ...

Statistici legate de nivelul profesional (nepolitic) al senatorilor d...

Nivelul general al educatiei senatorilor din Parlamentul Romaniei,...

Valoarea simbolica de piata muncii (nepolitice) a senatorilor din Parl...

Doctoratele senatorilor din Parlamentul Romaniei, legislatura 2016-202...

Nivelul profesional general (nepolitic) al senatorilor din Parlamentul...

Statistici legate de nivelul de cunoastere a limbilor straine de catre...

Statistici legate de educatia senatorilor din Parlamentul Romaniei, le...

Emotiile si prioritatile romanilor si comportamentul lor de cumparare,...

Există ceva greu de definit la candidatul independent susținut de fl...

Sibilinică și poetică, doamna Gabriela Firea descinde în campania ...

Traian Băsescu intră în cursa pentru Primăria Capitalei în stilul...

Inițiez, prin bunăvoința domnului George Butunoiu, seria articolelo...

Doctoratele deputatilor din Parlamentul Romaniei, legislatura 2016-202...

Statistici legate de valoarea simbolica pe piata muncii (nepolitice) ...

Valoarea simbolica de piata muncii (nepolitice) a deputatilor din Parl...

2 comentarii

Varstele si sexele deputatilor din Parlamentul Romaniei, legislatura 2...

Statistici legate de nivelul profesional (nepolitic) al deputatilor d...

Nivelul profesional general (nepolitic) al deputatilor din Parlamentul...

Statistici legate de nivelul de cunoastere a limbilor straine de catre...

Statistici legate de educatia deputatilor din Parlamentul Romaniei, le...

Nivelul general al educatiei deputatilor ... din Parlamentul Rom...

Afiseaza
comentarii

Inițiez, prin bunăvoința domnului George Butunoiu, seria articolelor care vizează analiza discursului politic contemporan dintr-o perspectivă lexicală, morfosintactică și retorico-pragmatică (fie că vorbim despre discursul politicienilor din postările de pe Facebook sau din conferințe de presă, interviuri, spoturi de campanie electorală, discursuri susținute în Parlament etc.).

Și pentru că se apropie alegerile locale, am găsit de cuviință să analizez sloganurile/ afișele electorale/ mesajul electoral al principalilor candidați la primăria Capitalei (ordinea este aleatorie): Gabriela Firea, Traian Băsescu, Nicușor Dan, Călin Popescu Tăriceanu.

Dar înainte de a începe analiza discursurilor personajelor politice menționate mai sus, poate că ar fi indicat să ofer și o definiție a politicii, așa cum o percep eu, umil scrib într-ale discursului politic și a ceea ce reprezintă, în general, zoon politikon.

Politica este o expresie a nevoii de putere, de afirmare și de apartenență la un grup a indivizilor, fundamentată pe conflict, având drept scop suprem monopolizarea puterii sociale și controlul resurselor materiale dintr-o societate.

Iar dacă tot am văzut ce reprezintă fenomenul politicii, să vedem acum ce presupune discursul politic.

Dintr-o perspectivă simplistă, discursul politic înseamnă, înainte de toate, manipulare emoțională. Discursul politic se împarte, la rândul său, în alte subtipuri: discurs parlamentar, discurs electoral și, mai nou, discurs politic de Social Media (Facebook, Twitter etc.) fiecare cu particularitățile sale.

Cel mai interesant discurs politic este, desigur, discursul electoral, iar asta pentru că este un izvor excelent de material de cercetare pentru cei interesați de comunicare/ persuasiune/ manipulare.

Orice campanie electorală reprezintă, de fapt, o campanie publicitară. Discursul electoral devine astfel discurs publicitar, scopul său fiind cel de a persuada publicul și mai puțin cel de a-l informa. Candidatul politic devine un produs supraexpus, punct central al unei promovări agresive, obiectivul campaniei electorale fiind cel de a determina un public cât mai numeros să achiziționeze “produsul” în cauză. Cu nimic diferit de un banal detergent sau un balsam de rufe.

Evident, în spatele discursurilor politicienilor, în spatele oricărei campanii electorale se ascund echipe de consilieri în comunicare/ PR. Însă orice analiză de discurs politic se bazează pe o convenție: politicianul este emițătorul mesajelor politice, prin urmare, paternitatea ideilor din aceste mesaje îi aparține în întregime (chiar dacă, în realitate, mesajele sunt produse în creuzetul unor “maeștri” în comunicare). Așadar, de dragul convenției, vom considera că sloganurile/ mesajele electorale/ ideile din orice discurs politic analizat în acest articol sau în altele viitoare, aparțin politicienilor selectați pentru “disecție”.

Sloganul domnului Tăriceanu, candidat la Primăria Capitalei din partea ALDE.

Unul dintre cuvintele cheie în discursul candidatului ALDE este substantivul lucruri.

Discursul lui Călin Popescu Tăriceanu

“De la Micul Paris la Marele București!” face trimitere, desigur, la o epocă de aur a Capitalei, când, în perioada interbelică, Bucureștiul împrumutase atât detalii din arhitectura pariziană, cât și anumite obiceiuri urbane, într-un soi de pastișă menită să aducă o boare de clasă franțuzească locuitorilor urbei.

Miza mesajului este persuadarea auditoriului atât prin apelul la nostalgie, cât și prin apelul la orgoliul local. Antonimia mic/ mare este punctul central al sloganului, de o banalitate strivitoare, plată , călâie și sălcie ca apa Dâmboviței la final de vară. Impactul persuasiv este insignifiant, cuplul de adjective  mic – mare (nefericit alese)  nereușind să-și atingă scopul. Logica ne îndeamnă să ne gândim, mai degrabă, la următoarea situație: Bucureștiul, “Micul Paris” din perioada interbelică a fost, de fapt, cu adevărat mare fix în acea perioadă. “Marele” Bucureștiului contemporan este reprezentat, în cel mai bun caz, de dimensiunea fizică (slăviți fie dezvoltatorii imobiliari) și mai puțin de cea arhitectonică/ culturală, aspecte care s-au degradat de-a lungul timpului, Capitala pierzându-și farmecul parizian. Alăturarea Paris – București alunecă spre panta unui penibil vag, ca o tartină cu foie gras lângă o felie de caș de oaie.

Lipsa verbului din slogan creează impresia de răceală impersonală și limbaj  abstract, nu transmite emoție, în concluzie nu convinge.

Deși orice slogan este structurat în baza formulei MROC – Memorabil, Relevant, Original, Credibil, sloganul domnului Tăriceanu nu bifează niciun punct din această formulă.

Să analizăm acum mesajele electorale ale candidatului ALDE din perspectiva instrumentelor retorice (pe filiera aristotelică) logos, pathos, ethos (și kairos).

Logosul face apel la intelect/ rațiune/ logică. Se bazează pe fapte concrete, statistici etc.

Pathosul face apel la o plajă foarte amplă de emoții/ imagini/ limbaj cu impact puternic, se bazează pe empatia dintre emițătorul mesajului și receptorul său.

Ethosul se bazează pe credibilitatea/ legitimitatea/ autoritatea/ prestigiul/ reputația oratorului.

Kairos înseamnă ceva ce se întâmplă la timpul potrivit, în cel mai oportun moment. Atunci când aplicăm acest concept unui mesaj politic/ electoral trebuie să ne gândim la ideea din vânzări potrivit căreia acum e momentul să cumperi ceva pentru că prețul este cel mai avantajos și nu te vei mai întâlni niciodată cu o astfel de ofertă – recte candidat politic.

“Mi-ați dat șansa să fiu Prim-ministrul României și nu v-am dezamăgit! Am avut grijă ca fiecare să trăiască mai bine: salariați, antreprenori, tineri sau pensionari.
Dați-mi acum șansa să vă fiu #Primar General și lucrurile se vor schimba în bine.
Aveți încredere în mine. Știți că mă țin de cuvânt.
Mă găsiți la poziția 1 pe buletinul de vot la Primăria Capitalei!
#MareleBucuresti”

(Călin Popescu Tăriceanu, sursa Facebook)

Învață, așadar, dragă cetățene, să decodifici orice mesaj politic prin cunoașterea instrumentelor retorice utilizate în scopul persuadării/ manipulării tale:

În prima parte a mesajului candidatul face apel la ethos (a fost deja premierul României, prin urmare reprezintă o autoritate, are, în opnia sa, credibilitate și o anumită reputație).

Urmează apoi un apel la kairos prin utilizarea ordinului (nicidecum rugăminte) ancorat în prezent (acum) “Dați-mi acum șansa să vă fiu #Primar General” urmat imediat de promisiunea unei certitudini “și lucrurile se vor schimba în bine”. Utilizarea imperativului oferă o notă agresivă mesajului, iar afirmația din final, potrivit căreia lucrurile se vor schimba în bine (fără a menționa cum, fără a prezenta soluții concrete) reprezintă doar o altă platitudine din repertoriul oricărui politician blazat.

Din punct de vedere pragmatic, mesajele “Dați-mi acum șansa să vă fiu #Primar General și lucrurile se vor schimba în bine.”, dar și “Aveți încredere în mine. Știți că mă țin de cuvânt.” reprezintă și un excelent exemplu de acte ilocuționare, mai precis cererea și promisiunea, cele două constante ale discursului politic electoral, armătura pe care se construiește orice campanie electorală.

Așadar, electoratului i se cere (agresiv) votul, gest concret,  iar oratorul va oferi în schimb “binele”, noțiune abstractă, simbolică, situată undeva sus, pe raftul înaltelor valori universale care, din păcate, nu țin de foame.

Apelul la pathos, se face, desigur, prin utilizarea așa-numitelor substantive populiste (pensionari, salariați, tineri, copii, medici, profesori, șomeri etc.): “Am avut grijă ca fiecare să trăiască mai bine: salariați, antreprenori, tineri sau pensionari.”

“Am intrat în cursa pentru București pentru că sunt lucruri de făcut și ele trebuie făcute acum, dacă nu vrem ca viața noastră să continue să se degradeze.
Bucureștiul are nevoie de un Plan de Urbanism General – PUG, care să pună ordine în felul în care se construiește și se trăiește în oraș.
Sunt gata să reformez sistemul de furnizare a căldurii și apei calde pentru a nu mai îngropa banii în conducte și CET-uri falimentare și a finanța cu acești bani centrale individuale pentru fiecare apartament.
Nu vreau să folosesc funcția de Primar General al Capitalei ca pe o trambulină pentru a obține poziții și mai înalte, ci vreau să fac lucruri pe care alți primari nu au avut curajul să le facă.”

(Călin Popescu Tăriceanu, sursa Facebook)

În mesajul de mai sus, candidatul ALDE utilizează substantivul “lucruri”, substantiv care apare frecvent în discursul tuturor politicienilor, apetența pentru acest cuvânt fiind determinată de faptul că „lucruri” înseamnă totul și nimic, un concept foarte vag, care nu obligă la nimic, nereprezentând nimic concret. Mereu sunt multe “lucruri” de făcut/ rezolvat/ discutat în România, însă nimeni nu știe exact care sunt acestea. Din nou se face apel la kairos  prin adverbul de timp „acum” (momentul oportun), adverb utilizat, la fel de frecvent ca substantivul „lucruri”, în aproape orice discurs politic.

Logosul este reprezentat de apelul la anumite noțiuni concrete: Plan de Urbanism General, sistem de furnizare căldură/ apă caldă, finanțare centrale individuale apartament. Deși enumerarea acestor aspecte poate induce publicului impresia de grijă/ responsabilitate/ seriozitate/ concret,  toate aceste proiecte plutesc într-o sferă abstractă, rămânănd, de regulă, un simplu instrument retoric și nimic mai mult.

La finalul mesajului, candidatul face apel la pathos – el nu este un veleitar care dorește acumularea unor funcții în panoplia sa politică, el dorește strict să realizeze „lucruri” (din nou alunecarea pe această păcătoasă pantă a vagului). Desigur, prin conjuncția adversativă ci (scurtă, dar de impact),  candidatul se transformă într-un Don Quijote autohton plin de curaj  „Nu vreau să folosesc funcția de Primar General al Capitalei ca pe o trambulină pentru a obține poziții și mai înalte, ci vreau să fac lucruri pe care alți primari nu au avut curajul să le facă.”

“Am o propunere pentru toți cei care se împotrivesc măririi cu 40% a pensiilor. Fie că îi cheamă Iohannis, Orban, Cîțu, Alexandru, Barna, Cioloș sau alți deștepți, ei ar trebui ca măcar o lună să trăiască cu 1000 de lei! Sau cu 800 de lei! Pensiile a mai mult de 3 milioane de români! Să vadă atunci dacă din banii aceștia pot plăti telefonul, medicamentele, alimentele și întreținerea! Și dacă ei spun că se poate trăi cu acești bani, atunci putem să discutăm despre amânarea măririi pensiilor!”

(Călin Popescu Tăriceanu, sursă Facebook)

În mesajul de mai sus avem un excelent exemplu de apel la pathos prin utilizarea clivajului Bine – Rău și prin prezentarea adversarilor politici într-o lumină negativă – Ei, Cei Răi, care se împotrivesc măririi pensiilor, propunere făcută de Noi, Cei Buni. Apelul la emoție se face și prin prezentarea situației precare a multor pensionari din România, care trăiesc din pensia minimă. Ridicolul (dar și cinismul situației) este dat de faptul că domnul Tăriceanu, cel mai probabil, nu a trăit niciodată din 800-1000 de lei pe lună, veniturile domniei sale fiind, desigur, mult mai consistente. Așadar, mesajul său poate fi încadrat cu ușurință în sfera demagogiei pure. Însă strict din perspectiva exercițiului retoric, mesajul este unul cu un impact emoțional puternic.

„Criza de coronavirus ne-a arătat cât de fragile sunt sistemele noastre de educație, dar mai ales de #sănătate.
Putem avea cel mai bun sistem medical din țară, întrucât avem #medici cu înaltă pregătire și cadre medicale cu experiență.
Bani pentru sănătate sunt. Haideți să-i cheltuim în interesul bucureștenilor!”
(Călin Popescu Tăriceanu, sursă Facebook)

Avem, mai sus, clasicul caz de flatare a unor categorii electorale, în acest caz medicii (din nou, apelul la pathos) care au, brusc, “înaltă pregătire”. Criza de coronavirus, o altă temă sensibilă, excelentă pentru a fi exploatată cu ajutorul pathosului.

“În această campanie încerc, pe cât posibil, să mă întâlnesc cu cât mai mulți bucureșteni. Merg aproape zilnic pe străzile Bucureștiului alături de colegii mei din ALDE pentru că vreau să discut cu cetățenii, să analizăm lucrurile care se pot face cu adevărat pentru orașul nostru, dar, în același timp, îmi doresc să le fac cunoscut programul meu pentru dezvoltarea urbei în care trăim. Prin toate măsurile propuse în program putem să obținem creșterea bunăstării bucureștenilor. […]

Împreună putem transforma Capitala țării noastre în Marele București!”

(Călin Popescu Tăriceanu, sursă Facebook)

Utilizarea verbelor la timpul prezent (încerc, merg, vreau etc.) are drept scop ancorarea discursului în concret. Candidatul respectă astfel linia hashtag-urilor sale –  #FapteNuVorbe #ProiecteNuPovesti. În urma analizei mesajelor electorale prezentate în acest articol, putem concluziona că laitmotivul candidatului ALDE este substantivul “lucruri”. Domnul Tăriceanu promite multe lucruri locuitorilor Capitalei, însă, nu știu de ce, am o presimțire că bucureștenii nu mai sunt dispuși să voteze… lucruri 🙂

Ioana C.

Nota bene: autorul acestui articol nu emite o opinie politică, ci doar analizează limbajul politic/ mesajul electoral/ sloganul dintr-un punct de vedere neutru, strict sub imboldul plăcerii de a diseca – lingvistic să-i spunem – o tipologie de discurs. In cazul de față, discursul politic/ electoral.