Când polițiștii sunt primii care încalcă legea, nu cred că trebuie să ne așteptăm ca cetățenii să facă altfel, spre a le da o lecție, să zicem.
În București, și aproape în toată țara, de altfel, fiecare parchează cum vrea, adică ilegal și necivilizat. Iar polițiștii sunt cei dintâi în a se purta așa. Cum au făcut dintotdeauna, nu e o noutate pentru nimeni. Cu toată strada goală, și pe o parte și pe cealaltă, după cum se vede și în poze, ei își suie mașinile pe trotuar sau chiar în mijlocul stației de autobuz, de trebuie să cobor eu pe carosabil, ca pieton, cu sacoșe în mână și cu căruciorul copilului cu tot.
Preoții parchează astfel, doctorii, muncitorii, directorii de firme, profesorii de la universitate, pipițele, parlamentari, filosofi, toți. Prin urmare, teoria atât de dragă tuturor cu civilizarea oamenilor de jos în sus, „prin noi înșine”, prin puterea exemplului, este încă o dată pusă la grea încercare.
Nu, oamenii se civilizează cel mai repede când sunt obligați să o facă. Ministrul de Interne îi obligă pe polițiști să se poarte civilizat, polițiștii îi obligă pe șoferi să facă la fel, și în câteva săptămâni sau luni, toți vor parca legal (și, deci, civilizat). De frica amenzii, la început, apoi fiindcă văd că toți ceilalți fac la fel, fără să-și mai pună întrebarea.
Când au loc alegeri, mă uit să văd cine e pus Ministru de Interne ca să știu cum se va parca în România în următorii patru ani. Am văzut, și am înțeles că va fi la fel ca în ultimii treizeci…
Vă mai aduceți aminte cum erau civilizați românii acum 400 de ani? Sașii, mai precis spus. Cum credeți că ar fi făcut lucrurile cei care au scris acest regulament, dacă l-ar fi pus Câțu ministru de interne pe unul dintre ei?
(Din Regulamentul Vecinătăților, Criț, 1831, după cel din 1615 – Ruxandra Hurezean, Liana Iunesch, Vecinătăți la sașii din Criț, Biblioteca Sinteza Cluj Napoca, 2020)
Și o scurtă întrebare: credeți că metoda săsească de civilizare de acum 400 de ani ar fi bună și astăzi?

Comentarii (3)
In general nu e vorba numai de ministrii, in primul rand (pararea mea) sunt vinovati primarii, ei pot impune rapid parcarea cu plata pe toate strazile din bucuresti (intai marile bulevarde si apoi strazile mai mici) in mai multe faze- asa va da sansa privatului sa faca parcari publice cu plata (subterane /supraterane) exact ca in occident. Nu cred ca va descoperii Romania apa calda (de fapt parcare gratuita pt toti detinatorii de auto) ci trebuie doar sa se gandeasca la transportul public in mod serios cu subventii doar pt cei cu venituri mici si nu pt toata lumea.
Ei prefera totusi sa dea moca orice fel de lucru, sa se certe cu gunioerii, femeile de serviciu, sa nu demoleze cladirile vechi dar nici sa le repare- adica sa se rezolve problemele singure si mai ales dupa ce trece mandatul lor, de parca noi i-am votat doar sa dea declaratii si sa stea pe la tv sa ne vorbeasca noua de principii. Si nici nu au mare lucru de facut – doar sa copieze ce fac aia in afara, sa faca un plan si sa il puna in aplicare. Din ultimele nu am vazut nimic in ultimii 10 ani doar numiri pe functii cu nume pompoase. Practica cu numirea City manager-ului cu toata presa ma duce la gandul ca vrea sa dea vina pe altii pe nereusite, primarii sa arate ca incearca dar daca nu reusesc sa pice altii.
Si primul lucru care poare fi facut rapid in orasele mari (dincolo de termi, transport public etc) sunt parcatul si sofatul, bineinteles nimicde 4 luni in bucuresti pe tema asta si ma indoiesc ca dupa 48 luni va fi altfel.
Nemții sunt civilizați deoarece au legi clare care se aplică. Ei recunosc faptul ca își schimbă comportamentul când trec granița Germaniei : clacsoneaza, arunca mucul de țigară pe geamul mașinii s.a.
Da, așa e peste tot. Doar că nu aș spune că „sunt civilizați”, ci „se poartă civilizat” (în Germania sau nu contează unde). E o mică diferență de nuanță… 🙂