Stiri politice si despre politicienii romani

Ord. dupa

Lumea evreieasca e foarte unita peste tot in lume, iar Romania nu face...

Sebastian Burduja isi lanseaza oficial "Planul pentru Romania", ultimu...

Premiera pentru mediul academic din Romania Academia de Politie dev...

Afiseaza

Lumea evreieasca e foarte unita peste tot in lume, iar Romania nu face exceptie, si foarte rar se intampla ca problemele si neintelegerile dintre ei sa treaca de zidurile groase ale comunitatii. Insa marele scandal de la FCER (Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania) din aceste zile a ajuns si in presa si peste tot.

Dupa cum toata lumea stie, evreii au reputatia de a fi cei mai invatati si cei mai intelectuali dintre toate natiile pamantului. Pana si strabunica mea dintr-un mic sat uitat de lume din Moldova stia asta, imi aduc aminte cu cat respect vorbea despre ei si se ruga pentru mine: “Da-i, Doamne, copilului (mie, adica!) mintea jidanului cea de pe urma!” Adica, tradus in limbaj orasenesc, daca as fi fost atat de destept pe cat e cel mai prost evreu din lume, era deja o mare realizare pentru familie si pentru comunitata noastra.

Nu mica mi-a fost mirarea, asadar, cand am vazut ca reprezentantul Comunitatii Evreiesti din Romania in Parlament e un tinerel de 28 de ani (cand a foat ales) fara carte, din ce am dedus eu citind CV-ul. Silviu Vexler, pe numele lui. Acolo scrie ceva despre o facultate de jurnalism la Hyperion, dar suficient de eliptic incat sa iti dai seama ca e ceva dubios la mijloc. Si da, intr-adevar, cei din comunitate spun ca nu a terminat-o nici pe aceea, iar in rest nici altceva nu a mai facut.

Acum domnul Silviu Vexler e candidatul la functia de Presedinte al FCER (Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania), in locul domnului Aurel Vainer, cel care a condus Federatia o vreme indelungata. Dar ceea ce complica foarte tare lucrurile este ca domnul Aurel Vainer insusi il sustine, si el l-a sustinut tot timpul, si la intrarea in Parlament in 2016, si la parlamentarele din acest an, din partea Comunitatii. Si, date fiind mecanismele de putere si de influenta din lumea lor evreiasca, aceasta sustinere e aproape decisiva.

O buna parte din comunitatea evreiasca e indignata de aceasta intorsatura a lucrurilor. Si nu doar din cauza varstei si a micimii intelectuale a propusului si sustinutului, ci mai ales datorita faptului ca Silviu Vexler e un sustinator pe fata al PSD si al lui Liviu Dragnea, cunoscute fiind si voturile sale in favoarea PSD in momente sensibile.

Perspectiva ca intelectualii din Comunitatea Evreiasca sa fie condusi de catre un asemenea oportunist i-a revoltat, si unii dintre ei au initiat un protest pe care l-au adresat domnului Aurel Vainer. Iata-l, mai jos, cu o parte dintre semnaturi. (Click pentru a deschide: Scrisoare deschisa adresata domnului Aurel Vainer)

Sper ca pana la urma sa se ajunga la o solutie care sa le pastreze evreilor prestigiul castigat in atatea mii de ani cat mai putin sifonat. Ar fi pacat sa se intample altfel…

George Butunoiu

***

13 Noiembrie 2020

În atenţia Dlui. Dr. Aurel Vainer, Preşedinte al FCER

REF: Participarea dlui deputat Silviu Vexler la alegerile pentru funcţia de Preşedinte FCER

Stimate domnule Preşedinte Vainer,

În ajunul alegerii viitoarei echipe care va conduce şi care va administra Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, ne adresăm dumneavoastră, apelând la înţelepciunea şi la experienţa acumulată în funcţia de Preşedinte FCER.

Chiar dacă este legal constituită ca organizaţie de cult religios, FCER este o entitate care conduce, reprezintă şi administrează interesele tuturor evreilor din România. Ca atare, alegerile pentru funcţiile de conducere a acestei instituţii, care, pe plan naţional şi internaţional, este percepută a fi unică organizaţie reprezentativă a comunităţii noastre, au o importanţă majoră, mai ales în contextul în care aceste alegeri au loc.

În urmă cu aproximativ o lună am fost informaţi că Dl. Silviu Vexler, cel care a deţinut funcţia de deputat FCER în ultimii patru ani, a fost din nou ales de conducerea FCER drept candidat la alegerile parlamentare.

Ţinând seama de proiectele parlamentare iniţiate de dl Vexler în actualul mandat, nu ne-am împotrivit acestei desemnări, chiar dacă procedura de desemnare nu a fost transparentă. Ca atare, îi urăm succes dlui Vexler la următoarele alegeri parlamentare care au loc pe 6 decembrie.

În acest context însă, ne adresăm dvs cu rugămintea de a analiza oportunitatea şi corectitudinea participării aceluiaşi domn Silviu Vexler şi la alegerile pentru funcţia de Preşedinte FCER, funcţie deţinută în prezent de dumneavoastră.

Lansăm acest apel pentru că noi, semnatarii acestei scrisori, considerăm că o persoană, oricât de pregătită şi de competentă ar fi, nu poate cumula funcţii politice şi funcţii comunitare.

Este de notorietate faptul că, în actualul său mandat, dl Vexler şi-a manifestat în mod transparent afinităţile pentru unul dintre partidele parlamentare. Sunt de notorietate discuţiile din spaţiul public referitoare la acest aspect al activităţii reprezentantului FCER în Parlament.

Ocuparea funcţiei de Preşedinte FCER de o persoană percepută în societatea românească ca fiind apropiat de o anumită parte a eşichierului politic, este de natură a prejudicia FCER şi evreii din România, afiliaţi acesteia (sau chiar neafiliaţi). După cum se ştie, FCER este un organism de reprezentare a intereselor evreilor din România şi nu poate juca un rol politic, care pe termen mediu său lung poate afecta situaţia organizaţiei şi a membrilor ei.

Ca atare, considerăm că dl Vexler, nu poate ocupa şi funcţia de Preşedinte FCER, funcţie şi organizaţie care, pentru binele comunităţii, trebuie să rămână apolitică şi în afara jocurilor politice.

Rolul Preşedintelui FCER şi al celorlalţi membri ai conducerii trebuie să fie tocmai de găsire a echilibrului în activitatea FCER, dar şi cea de a supraveghea activitatea deputatului care reprezintă această instituţie în cadrul Parlamentului României.

Cumularea funcţiilor mai sus enumerate şi eventuala ocupare a funcţiei de Preşedinte FCER de către aceeaşi persoană generează, în mod evident, o stare de conflict de interese prin acumularea de putere decizională în mâinile unei singure persoane, împiedicând asigurarea transparenţei, a echilibrului în administrarea intereselor comunitare cât şi a independenţei opiniilor fiecărui membru al comunităţii noastre.

În aceste condiţii, atragem atenţia asupra faptului că prin promovarea de către actuala conducere FCER a alegerii dlui deputat Vexler în funcţia de Preşedinte (acesta fiind angajat într-o campanie electorală agresivă, lansată dintr-o poziţie de putere), vor fi profund afectate, nu doar imaginea şi interesele celor implicaţi, ci şi cele ale tuturor evreilor din România.

Având încredere atât în capacitatea dvs de a analiza, în mod corect, aspectele sesizate mai sus, sperăm că veţi adopta o poziţie corectă care să nu ducă la deteriorarea imaginii comunităţii noastre, atât pe plan naţional, cât şi internaţional.

În încheiere, domnule Preşedinte Vainer, vă rugăm respectuos să aprobaţi publicarea acestei scrisori în următorul număr al revistei „Realitatea evreiască”, pe website-ul FCER şi pe pagina oficială de Facebook a FCER.

Primiţi, vă rugăm, expresia deplinei noastre consideraţii.

  • Acad. prof. univ. dr. Corneliu Sabetay
  • Prof. Univ. Dr. Liviu Rotman
  • Marco M KATZ (Vicepresedinte Asociatia Sionista din Romania)
  • Prof. Univ. Dr. Maria Roth
  • Dr. Andrei Schwartz (Membru CC al FCER)
  • Ana-Veronica Schwartz (Profesor)
  • Prof Univ. Dr. Michael Shafir
  • Tiberiu Roth (Presedinte, Asociatia Sionista din Romania)
  • Prof. Univ. Dr. Victor Neumann
  • Conf.univ.dr. avocat Victor Marcusohn
  • Dr. Teodor Rafael
  • Ing. Dr. Dan Danielescu
  • Szilágyi Júlia, critic literar
  • Dr. Szilágyi-Gál Mihály, lector universitar
  • Rafael Vecsler (jurnalist)
  • Ligia Weiss (psiholog)
  • Lou (Lucian) Gelehrter (arhitect)
  • Dr. Daniel Lőwy (Membru, Comitetul de Conducere CE Cluj)

 

VEXLER Silviu (Minoritati - 19-Nov-2020)

M-am gandit la inceput ca domnul Silviu Vexler si-a batut joc de noi cu un astfel de CV, dar dupa aceea mi-am dat seama ca pur si simplu nu are ce altceva sa puna in el, probabil. Facultate privata de...


  • Jack Cutisteanu :

    Ma numesc Jack Cutisteanu, ing. si cred “om de afaceri ” . Va rog sa ma introduceti si pe mine in lista de mai sus .
    Va multumesc ,
    Jack

  • Jack Cutisteanu :

    Va rog sa ma inscrieti si pe mine in lista de mai sus .
    Jack Cutisteanu . ing.

  • Cristina :

    Din pacate expresia “mintea jidanului/ romanului/prostului, etc” cea de pe urma are un alt sens decat cel exprimat de dvs in text si se refera la mintea pe care-o ai când devii înțelept. E „de pe urmă” pentru ca se intampla la final, când oricum nu mai contează așa tare, s-a intamplat deja ce trebuia sa se intample.

    • George Butunoiu :

      Am intrebat-o pe strabunica-mea ce vrea sa spun cu asta, ca nu intelegeam formularea, si mi-a dat explicatia pe care am pus-o in text. Stiu ca are alt inteles, insa asta nu are relevanta aici, ci doar ce idee voia strabunica-mea sa transmita, cu cuvintele si cu intelegerea ei.